TOMER

De la Liga Studentilor Romani din Strainatate
Salt la: navigare, căutare

Povestea mea Tömer

Resim 587.jpg


Cristina- Anamaria Ştefan este absolventă a Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Secţia Turcă- Engleză, promoţia 2011. Pentru perioada 2011- 2013 Anamaria a obţinut o bursa de master în Turcia, oferită integral de guvernul turc. În prezent studiaza la Universitatea din Istanbul, în cadrul programului "Yabanci Dil Olarak Turkce" (Limba Turca predata ca limba straina-pedagogie).

În timpul facultăţii a beneficiat de două ori de programul- bursă de vară susţinut de Agenţia Naţională de Burse în Străinătate. Aceste burse de tip acord bilateral între Guvernul României şi Guvernul Turciei sunt oferite anual tuturor celor care urmează sau au urmat o formă de învăţământ superioară şi care sunt interesaţi de limba turcă. Pe durata celor două luni, bursierii participă la cursurile de limbă turcă organizate de Centru de Limbi Străine al Universităţii din Ankara(TÖMER), care are filiale în marile oraşe ale Turciei ( Istanbul, Ankara, Antalza, Izmir, Samsun, Bursa). Prima bursă obţinută de Anamaria s-a desfăşurat în perioada 1 iulie-31 august 2009, în Antalya, iar cea de-a doua în aceeaşi perioadă a anului următor, respectiv 2010, în Ankara. . De asemenea, pentru perioada 3-24 iulie 2011, Anamaria a primit o bursă oferita de Agentia Internaţională Turca de Cooperare şi Dezvoltare TIKA.


Partea I

Conştientă de ideea că nu este uşor să faci parte din generaţia revoluţionară, născută în ’89, să porţi stigmatul schimbării şi să ştii că toată lumea fie are aşteptări mari de la tine, fie te subapreciază, am decis să îmi demonstrez în primul rând mie că pot face mai mult decât se aşteaptă alţii să fac. De aceea, încă după primul semestru de când am început să studiez la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, am decis să aplic pentru o bursă tip cursuri de vară în Turcia, oferită de Agenţia Naţionala de Burse în Străinătate. Pentru aceste demersuri m-am bucurat de ajutorul profesorilor mei, care mi-au oferit sprijin moral şi cărora ţin să le mulţumesc pe această cale.

Dupa o lună de aşteptare a rezultatelor, am aflat că am fost distribuită la filiala Tomer-ului din Antalya, oraşul preferat al verii şi mai ales al turistilor europeni. Entuziastă şi cu multe aşteptări, m-am trezit singură în aeroportul din Antalya. Şocul iniţial a fost destul de puternic atunci când am descoperit că mare parte din ceea ce învăţasem în primul an de facultate nu îmi era de folos, ba mai mult, limba vorbită de turci îmi părea cu totul diferită de ceea ce citisem prin cărţi. Folosindu-mă şi de limba engleză, pe care o cunşteam mult mai bine, am reuşit să aflu cum pot ajunge la căminul unde fusesem repartizată. Înarmată cu mult curaj şi răbdare, m-am postat la poarta campusului Akdeniz.

Antalya.jpg


Marea Mediterană se vedea pierdută undeva pe fundal, mai departe decât mă aşteptam, iar ideea de „căldura” era cu mult peste ceea ce credeam eu despre o luna toridă de iulie. Cu toate acestea, ştiam că se poate şi mai rău, aşa că am facut uz de toate cunostinţele de limba turcă pe care le aveam şi am reuşit într-un interval destul de scurt să ma împrietenesc cu turcoaicele din camera mea şi nu numai. Abia acum îmi dădeam seama că ospitalitatea turcească despre care citisem în ofertele turistice nu era o strategie de marketing.

La câteva zile de când am ajuns în Antalya, m-am înregistrat la Centrul de Limbi Străine (Tömer) şi după susţinerea testului de limbă am fost repartizată la nivelul începător, ultima treaptă din patru.

Pentru o valorificare cât mai eficientă a cunoştinţelor cursanţilor, aceştia sunt repartizaţi pe 3 niveluri, care se potriveau întocmai cu sistemul nostru pe anii de studiu de la unversitate. Fiecărui nivel, respectiv începător, mediu şi avansat îi corespund alte patru subniveluri. Astfel am observat că pentru un student care tocmai terminase anul I, nivelul IV începător corespundea întocmai cu ceea ce putusem acumula într-un an de studiu.

Programul cursurilor era destul de lejer, de la 9.00- 13.00. Restul activităţilor depindea de fiecare în parte, dar până la ora 17.00-18.00 era aproape imposibil să faci altceva decât teme, să dormi sau să cutreieri cofetăriile, ceainăriiler şi terasele în cautarea unui loc mai răcoros unde să îţi poţi trage sufletul. Aşa au trecut două luni, timp în care am cunoscut Antalya nu atât ca turist, cât şi ca student.

Încă îmi amintesc cu placere de autobuzul numarul 2, care mă ducea dimineaţa de la staţia din campus până în faţa Tomer-ului şi din care priveam somnoroasă în fiecare dimineată toată partea de vest a Antalyei, inclusiv locurile nepătrunse de ochii curiosi ai turiştilor. Dacă m-aţi întreba de ce îmi este cel mai dor mi-ar fi imposibil să va dau un raspuns punctual, într-o singură frază. Îmi e dor de prietenii pe care i-am lăsat acolo, de la care mi-am luat rămas bun cu lacrimi în ochi, mi-e dor de cursurile interactive de limba turcă, de plaja cu pietricele al falezei pe care mă plimbam seara, de cafenelele din Kaleiçi şi de serile pe care le petreceam în părculeţele din apropierea campusului, mi-e dor de tot ce a însemnat Antalya pentru mine.

Cu siguranţă, nu peste mult timp voi reveni acolo, dar pentru mine Antalya niciodată nu va însemna altceva decât primul oraş turcesc pe care l-am luat la pas cu prietenii mei şi în care am învăţat să vorbesc limba turcă.

Partea a II- a

100 1081.JPG


Şi pentru că după încă un an de studiu m-a cuprins dorul de Turcia şi de tot ceea ce începuse să însemne această ţară pentru mine, am decis sa aplic şi a doua oară pentru acelaşi tip de bursă. Acum însă, am fost repartizată în Ankara, supranumit şi oraşul studenţilor şi al funcţionarilor.

Nu m-am considerat tocmai norocoasă, dat fiind faptul că speram ca în vara aceea să ma relaxez într-un oraş mai pitoresc, gândeam eu, după încă un an de studiu intens. De data aceasta, nu trebuia să ma ia prin surprindere nimic, nici limba, nici gastronomia şi nici diferenţele climatice. Nu mică mi-a fost surpriza să descopăr că sub această mască, se află un oraş gata să satisfacă şi cele mai exigente cerinţe.

Ziua în care am ajuns în Ankara era la fel de mohorâtă ca şi mine. Şi pe lângă faptul că abia am reuşit să găsesc adresa căminului, am aflat că în ultimul minut fusesem repartizată la un alt cămin. Cu multă răbdare şi speranţă m-am aşezat la coada de înscriere interminabilă şi după mai puţin de două ore m-am văzut aranjându-mi patul dintr-o cameră de opt persoane, înconjurată de fete prietenoase, care nu mai conteneau să se prezinte.

Dupa câteva zile, am urmat acelaşi parcurs pe care îl făcusem cu un an înainte. Trebuie să recunosc însă, că de data aceasta, examinarea pentru repartizarea pe grupe a fost mai exigentă decât cea din anul precedent. În urma acesteia, am fost repartizată la nivelul Orta 2, adică a doua treaptă a nivelului mediu. Dezamăgită, dar convinsă că pot mai mult, am început cursurile la centrul TÖMER Tunalı, care era destul de departe de căminul în care fusesem cazată. La o săptămâna după începerea cursurilor, am decis să mă mut la sediul central TÖMER, care se afla chiar în campusul Universităţii din Ankara. Acum însă, avansasem la nivelul Orta 3. De aici pot considera că a început vacanţa mea în Turcia. De multe ori în timpul facultăţii mi s-a întâmplat să merg cu plăcere la cursuri, dar de data aceast eram pur şi simplu captivată de metodele de predare şi de mediul destins în care îmi exersam cunoştinţele de limba turcă.

Pentru mine, fiecare zi începea la ora 7.00 şi se termina în jurul orei 24.00. În timpul acesta mergeam la cursuri, luam prânzul cu prietenii şi apoi plecam în descoperirea Ankarei, ale cărei parcuri, cinematografe şi străduţe întortochiate nu le voi uita niciodată. În perioada lunii Ramazan, ziua mea începea atunci când musulmanii erau chemaţi la suhur (masa de dimineaţă din timpul postului) prin strigarea melodioasă a toboşarului, care colinda străzile preamărindu-l pe Allah.

De data aceasta, având lecţia învăţată din experienţa anterioară, m-am plimbat mai mult, încercând să îmbin utilul cu plăcutul. Desigur, trebuie menţionat şi faptul că temele se făceau cu mai mult spor în parc, la umbra copacilor răcoroşi şi în compania colegilor, care îmi deven
Resim 718.jpg

iseră între timp şi prieteni.


Profitând de faptul că mă aflam în Turcia, am vizitat locurile despre care învăţasem la cursurile de literatură şi cultură. Astfel "l-am cunoscut" pe Atatürk vizitând Mausoleul Anıtkabir, clădirea veche a Parlamentului, Palatul Dolmabahçe şi muzeul comemorativ din Eskişehir. Trebuie să mărturisec că iniţial am fost foarte uimită şi contrariată de cultul pentru Ataturk, pe care îl vedeam peste tot. Pentru mine, astfel de manifestări erau strict legate de epoca trecută a comunismului. Dar, citind mai mult şi încercând să cunosc mai bine faptele acestui mare reformator, am ajuns eu însămi sa nutresc un respect deosebit faţă de Ataturk, o personalitate marcantă a istoriei moderne.


Şi dacă ar trebui să vorbesc despre realizările cele mai importante din această perioadă petrecută în Ankara, acestea ar fi desigur îmbogăţirea cunoştinţelor de limbă, rezultatele obtinute la examenele finale, dar mai presus de acestea sunt schimburile culturale şi aici mă refer la pregătirea meselor de iftar (cu care se încheie postul în luna Ramazan), la discuţiile interminabile pe tema tradiţiilor specifice ţărilor din care proveneam fiecare dintre noi şi nu în ultimul rând la prieteniile legate.
Resim 133.jpg


Probabil că ar mai fi multe de spus, dar ma limitez la a mărturisi că Turcia nu încetează sa ma uimească şi să ma atragă mai mult cu fiecare zi petrecută acolo. Şi desigur, ca orice ţară, are părţi bune şi mai puţin bune, dar îndreptându-ne atenţia spre lucrurile mărunte care ne fac fericiţi, învăţăm să ne bucurăm cu adevărat de viaţă.


Pentru mine Turcia este ţara care îmi oferă posibilitatea mult dorită de a-mi continua pregătirea profesională într-un sistem modern, care îmbină valorile vocaţionale, sociale şi culturale.